Loredana Chivu trece printr-un adevărat coșmar, după ce bolidul său de lux a fost incendiat de o s-a aflat că bolidul său de lux a fost incendiat, în primă fază, de o femeie din Panciu, care a crezut că mașina aparține amantei soțului său. Ulterior s-a descoperit că povestea are dedesubturi mult mai adânci, dar chiar și așa, vedeta a rămas fără mașină, iar pagubele sunt uriașe pentru ea.
Loredana Chivu este foc și pară după ce i-a fost incendiată mașina. Bolidul Mercedes GLE Coupe s-a făcut scrum, iar pe contul său de Instagram, Loredana Chivu a postat o fotografie în care apare zâmbitoare, chiar lângă o altă mașină de lux, decapotabilă, cu un buchet imens de flori în brațe.
Lucrul care a atras atenția tuturor a fost, de fapt, mesajul din descrierea aleasă de Loredana Chivu. „Nimic nu mă poate opri. Planul lui Dumnezeu” a scris blondina, despre care toată lumea știe că este extrem de credincioasă, pesemne că vrea cu orice preț ca vinovatul să plătească.
Inițial s-a spus că o femeie din Panciu a aflat că soțul ei o înșeală cu o femeie din satul Bizighești, așa că a pornit degrabă acasă la presupusa amantă și a luat și o sticlă cu benzină cu ea, după care a incendiat mașina Loredanei Chivu. Povestea are, însă, un alt fir al întâmplărilor. Se pare că presupusa amantă mai vorbea cu un bărbat, iar la ea acasă s-a aflat și fratele Loredanei Chivu.
Supărat că i se pune coarne, soțul femeii din Panciu i-a incendiat mașina Loredanei Chivu, crezând că este a bărbatului cu care femeia din Bizighești îl înșeală. Complicat, nu? Ulterior, Loredana Chivu a mărturisit că vrea cu orice preț să se facă dreptate și femeia din Panciu să fie judecată pentru depunere de mărturie mincinoasă, pentru că și-a luat vina asupra ei.